Mesaj de bun venit

 

 Dragi colegi,

 Luna octombrie poate fi considerată luna    vârstnicilor-  ziua de 1 octombrie este Ziua    internațională a  persoanelor vârstnice,  dar și luna  geriatriei  românești  prin conferințele anuale  organizate de  Societatea Română de Geriatrie și  Gerontologie(SRGG) în această perioadă.

 De 4 ani ATMG, aripa tânără a SRGG,  încearcă să  fie alături de membrii săi și de alți medici rezidenți  din  alte specialități organizând conferințe, ateliere și  cursuri cu tematică privind persoanele vârstnice cu problemele medicale, funcționale, sociale și de servicii medicale  care le însoțesc.

Cu ocazia Cursului "Asistența interdisciplinară a pacientului vârstnic la domiciliu" care începe în 14 octombrie și a Conferinței anuale a ATMG din perioada 24-27 octombrie aș dori să reamintesc scopul acestor manifestări științifice.

Inițiate ca sprijin teoretic pentru medicii rezidenți de geriatrie și gerontologie, manifestările științifice s-au dezvoltat în adevărate cursuri multidisciplinare care demonstrează valoarea echipei interdisciplinare în abordarea pacientului vârstnic cu încărcătură morbidă multiplă. Ele reprezintă o formă de înțelegere a practicii medicale geriatrice care să le fie de ajutor tinerilor medici colegi de specialitate. Geriatria este una dintre specialitățile medicale cu anumită specificitate, de abordare a pacientului vârstnic tridimensional: fizic, psihic și funcțional, propunând măsuri de terapie/îngrijire particulare combinate,  dezvoltând rețele de servicii medicale care să sprijine populația vârstnică din ce în ce mai numeroasă.

În noua epocă a geriatriei mondiale și românești în care noi concepte geriatrice se dezvoltă (fragilitatea, îmbătrânirea activă, performanța fizică), iar practica clinică și socială au abordări moderne specifice,  tinerii rezidenți în geriatrie și gerontologie trebuie să urmeze traiectul început de noi, prin continuarea cursurilor și a manifestărilor științifice, deja recunoscute ca o valoare informațională și multidisciplinară.

Vă doresc succes în frumoasa specialitatea aleasă și fiți uniți în promovarea ei spre folosul vostru și al pacienților voștri!

Dr. SORINA MARIA AURELIAN

Președinte Asociația Tinerilor Medici Geriatri

 

Etichete: